vineri, 12 aprilie 2013

În loc de concluzii...



Săptămâna altfel “Să știi mai multe, să fii mai bun!" s-a încheiat. Sperăm că v-a plăcut şi că v-a îmbogăţit. Vom mai posta impresii şi poze pe măsură ce le vom primi de la colegi. Au fost foarte multe activităţi frumoase! Felicitări tuturor!
Până atunci, VACANŢĂ PLĂCUTĂ!
David şi Anton deja şi-au luat zborul...

joi, 11 aprilie 2013

La pas pe poteca dintre frunzele de piatră



În săptămâna altfel (1-5 aprilie 2013) Rezervația Fosiliferă Chiuzbaia a fost unul dintre obiectivele vizitate de elevii dornici să participe la activități educative într-un cadru neconvențional și în sânul naturii. Deși vremea nu a fost foarte favorabilă, dorința de aventură și cunoaștere a însuflețit pe toată lumea și poteca tematică a fost parcursă cu succes.
Rezervația a fost vizitata de  aproximativ 100 de elevi de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu  Baia Mare, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Baia Mare și Școala Gimnazială ”Nicoae Iorga” Baia Mare care, în ciuda condițiilor meteo vitrege, s-au simțit foarte bine. 
 


Coordonatorul proiectului: prof. Alexandru Mureşan
(vicepreşedinte al Clubului de Speologie „Montana” Baia Mare)

luni, 8 aprilie 2013

O săptămână plină de credinţă şi evlavie



Luni, 1 aprilie 2013 
Prima zi din săptămâna ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”, 99 de elevi de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu”, Baia Mare, din clasele a X-a G, a XI-a H, a XI-a G, a XI-a I, a XI-a E, a XII-a I, a XII-a F, a XII-a E și a XIII-a B pr,  au vizionat filmul ”Steluțe pe pământ” și au purtat discuții pe marginea filmului, la final.
La proiecția filmului au participat și prof. Meda Borota, prof. Valerica Pop, prof. Maria Popan și prof. Ramona Pop. 
Marți, 2 aprilie 2013
67 de elevi din clasele a X-a A, a XI-a H, a XI-a I, a XII-a F, a XII-a E, a XII-a I,  a XIII-a B pr au participat la Atelierul de împletit cruciulițe, s-au rugat împreună și au lucrat cu drag. Au făcut câte o cruciuliță pentru ei, dar și pentru membrii familiei sau pentru prieteni.
Activitatea a fost coordonată de prof. Ramona Pop, prof. Gabriela Perciovici și prof. Meda Borota.

Miercuri, 3 aprilie 2013
Un grup de elevi din clasele a X-a H, a XII-a F și a XII-a E au participat împreună cu prof. de religie Ramona Pop la Slujba religioasă de la Catedrala Sf. Treime din Baia Mare, unde s-au spovedit și s-au împărtășit pregătindu-se pentru Sărbătoarea Învierii Domnului.

Joi, 4 aprilie 2013
Un grup de 28 de elevi din clasele a XII-a F și a XII-a E, însoțiți de prof. Valerica Pop și prof. Ramona Pop au participat la un pelerinaj la Mănăstirea Habra, Groși, Maramureș. Deși a plouat, a fost o zi frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu.

Vineri, 5 aprilie 2013
În Sala festivă a C.E.N.T., 45 de elevi din clasele a IX-a D, a XI-a I, a XII-a E și a XII-a F, au participat la Proiectul ”Pro-vita/În favoarea vieții”, unde au vizionat o serie de filme și imagini sugestive despre dreptul la viață al fiecărui copil și despre importanța vieții omului pe pământ, participând cu interes la discuțiile pe această temă. La activitate au participat și prof. Meda Borota, prof. Maria Popan, prof. Gabriela Perciovici, prof. Camelia Poran și prof. Ramona Pop.

Mulțumim tuturor elevilor și profesorilor implicați, părinților, și nu în ultimul rând conducerii Colegiului Economic ”Nicolae Titulescu” pentru deschiderea, entuziasmul, bucuria și dăruirea cu care s-au implicat în aceste activități.
Prof. Ramona Pop



Hai-da-hai prin Maramu'!

În 5 aprilie a.c. elevii clasei a XII-a B, însoţiţi de d-şoara dirigintă prof. Natalia Nan,  au făcut o excursie pe traseul: Baia Mare - Cavnic - Bârsana - Ocna Şugatag – Mara- Baia Mare.
Scopul: promovarea valorilor cultural-folclorice şi geografice ale zonei şi a unei conduite  în spiritul tradiţiilor maramureşene. 
Primul popas: Cavnic

Ne bucurăm de zăpadă
Spre Mănăstirea Bârsana
Curtea mănăstirii

 
Aici şi soarele zâmbeşte
Cu gândul la o baie în apa sărată de la Ocna Sugatag
Am poposit şi la pescăria din satul Mara
Vă oferim flori culese de noi de pe Muntele Gutinul