VETRE DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ II – obiective vizitate
Perioada: 18-20.04.2016
Participanţi 32 elevi din clasele:
- a IX-a G, diriginte prof. Talpoş Elena
- a XI-a D, diriginte prof. Nan Natalia
- a XI-a J, diriginte prof. Pop Ramona
PRIMA ZI –18.04.2016
Bistrița – îi este recunoscut statutul de civitas prin
acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de
a fi judecaţi de judele „ales de ei dimpreună şi din mijlocul lor” şi a
dreptului de liberă trecere pentru negustorii şi mărfurile produse şi
comercializate de dânşii. Prin actul amintit erau deschise larg căile
pătrunderii mărfurilor breslelor bistriţene pe piețele regatului şi recunoscută
cetăţenilor săi autonomia juridică. Ulterior, acordarea dreptului de târg anual
(1353) a potenţat forța economică a orașului. Cu această ocazie orașul a primit
stema care reprezenta un struț cu o coroană pe cap, un coif de cavaler și un
scut care avea pe el crinii Casei D’Anjou. Bistrița fiind singurul oraș din
Transilvania (şi din România) care avea elementele unei dinastii atât de
cunoscute. Struțul era considerat în perioada medievală una dintre cele mai
puternice păsări, singura capabilă să învingă un cal.
Bistrița păstrează azi 54 de
monumente de arhitectură, situri arheologice și monumente sculpturale de
interes național/internațional și 145 de interes local. Între acestea Biserica
Evanghelică din Piața Centrală este cel mai reprezentativ simbol arhitectural
al orașului care are azi cel mai înalt turn bisericesc din piatră din România
(cca. 75 m). Formele gotice ale bisericii au fost îmbrăcate în stilul
Renașterii de un meșter italian care a lucrat la Bistrița.
La 1564 Andrea Gromo descrie
Bistrița ca pe un oraș frumos, bogat, populat şi puternic, cu străzi drepte
tăiate de la un capăt al orașului la celălalt de pâraie care curg prin tot
orașul spre marele folos al locuitorilor şi totodată spre desfătarea ochilor
privitorilor, iar Giovanni Botero, un alt peregrin italian contemporan cu cel
de mai sus, considera că Sibiul era cel mai mare oraș din Transilvania, Clujul
cel mai populat, iar Bistrița cel mai frumos. Dacă în anul 1533 erau
înregistrate un număr de 16 bresle, la mijlocul secolului al XVIII-lea erau un
număr de 29, tradiţia breslelor fiind continuată de asociații ale meșterilor şi
după desființarea sistemului medieval al breslelor.
Alături de impunătoarea biserică,
se află statuia poetului și revoluționarului Andrei Mureşanu (1816 – 1863) născut
la Bistrița. Cel considerat a fi ”Poetul Revoluţiei de la 1848” este autorul
poeziei ”Un răsunet” – actualele versuri ale imnului de stat al României.
La ieşirea din Bistriţa Bârgăului
drumul începe să urce şerpuind, peisajul devenind din ce în ce mai sălbatic. La
vreo 7 Km de Bistriţa Bârgăului, apare barajul de acumulare şi lacul Colibiţa,
iar în zare poţi zări munţii ce străjuie lacul: Strunioru şi Bistricioru.
"Hotel Castel Dracula" -
construcţia lui a durat 7 ani (1976-1983) şi este singurul hotel tip Castel din
România, cu turn şi curte interioară şi care are recepţia la etajul I.
Mănăstirea
Piatra Făntânele se bucură de ambianţa unui cadru natural inedit, cu peisaje
montane deosebit de pitoreşti. Istoria acestei mănăstiri a început în urmă cu
mai mult de jumătate de secol, întemeietorul acestui lăcaş fiind considerat
Părintele Vasile Luncan. Din cauza împre-jurărilor istorice neprielnice,
lăcaşul a fost închis, prinzând din nou viaţă în anul 1994.
Un aspect ce atrage atenţia
este crucea amenajată în curtea lăcaşului, înaltă de aproximativ 30 m, braţele
sale măsurând în jur de 15 m.
A DOUA ZI –19.04.2016
Vatra Dornei – Târgu Neamţ
Prima atestare documentară a
localității Vatra Dornei datează din anul 1592.
După anul 1775, Dorna intră
sub stăpânire austriacă, împreună cu restul Bucovinei, iar locuitorii din Dorna
devin iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung.
O cercetare științifică a
apelor minerale din ținutul Dornelor este cunoscută în literatura de
specialitate în jurul anului 1790. Chimistul Hacquette de Nürnberg realizează
în această perioadă o analiză relativ completă a apelor din Dorna.
Casa memorială Ion Creangă a
fost construită între anii 1830-1831 de către Petre Ciubotariu, bunicul
povestitorului. Acesta a dăruit-o fiului său Ștefan, care în 1835 s-a căsătorit
cu Smaranda, fiica lui David Creangă din Pipirig. Ion Creangă a locuit aici
permanent de la naștere până în 1846, apoi cu întreruperi până în 1855, când a
plecat spre Iași, la Seminarul de la Socola. După moartea lui Ștefan a Petrii
și a Smarandei, casa a fost moștenită de fiica lor cea mai mică, Ileana.
Ulterior, aceasta, neavând copii, a donat-o nepoatei sale, Sofia, fiica Mariei,
o altă soră a lui Creangă. Construcția a
fost restaurată în 1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga. În 1944 Sofia
Grigoriu, născută Creangă, donează casa Asociației Învățătorilor din România. Casa
a fost în continuare îngrijită de doi dintre copiii Sofiei, Zahei și Antonică
Grigoriu și a funcționat neoficial ca muzeu până la 1951. Atunci, la inițiativa
lui Zahei, a avut loc deschiderea propriu-zisă a actualului muzeu memorial.
Mănăstirea Agapia - Prima
vatră monahală a fost clădită de pustnicul Agape, în poiana „Livada părinţilor”
(circa 1380). Au urmat o bisericuţă de lemn (1437) şi alta de piatră (1585), la
Agapia din Deal sau Agapia Veche, dar terenul aluneca mereu datorită apelor
subterane. Repetatelor surpări li s-a adăugat în 1821 pârjolul luptelor dintre
turci şi eteriştii greci, refugiaţi tocmai aici.
Alegând o nouă vatră la Agapia
din Vale, monahii au primit ajutorul Hatmanului Gavril, fratele domnitorului
Vasile Lupu. Noua ctitorie a fost ridicată în 1642-1644, chiliile şi
turnul-clopotniţă fiind adăugate în următorii trei ani. Şi acest locaş a fost
lovit de jaful oştilor străine şi, mai ales, de violenţa asediului turc asupra
eteriştilor, baricadaţi aici în 1821.
Mănăstire de maici cu hramul
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie). Monument istoric
şi de arhitectură religioasă construit în plan treflat cu ziduri groase de
piatră şi pictat în interior de Nicolae Grigorescu între 1858-1860 în stil
neoclasic dar cu elemente novatoare, uneori folosind modele vii, ceea ce
explică vivacitatea chipurilor.
Mănăstirea Văratec, ctitorie
din 1785 a maicii stareţe Olimpiada. Actuala biserică a fost construită în
1808-1812.
Mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii
Domnului (15 august). Construcţia, din piatră de râu, în formă de cruce cu
ziduri foarte groase are ca element specific acoperişul celor două turle
cilindrice care este în formă de clopot. Pictura din interior datând tot din
sec. al XIX-lea este în stil neobizantin, iar catapeteasma este sculptată în
lemn de tisă şi suflată cu aur.
ZIUA A TREIA – 20.04.2016
O biserică nouă, aproape de
marea lavră a Mănăstirii Neamţ, într-o instituţie de mare tradiţie
duhovnicească şi culturală cum este Seminarul Teologic de la Mănăstirea
Neamţ, biserică închinată unuia dintre
cei mai reprezentativi sfinţi ai neamului românesc, Sf. Ioan Iacob, a fost
prima pe care am vizitat-o.
Mănăstirea Neamţ – ctitorii
succesive din sec. XIV-XV ale lui Petru Muşat, Alexandru cel Bun şi Ştefan cel
Mare. Este cea mai veche şi mai însemnată aşezare monahală din Moldova,
monument istoric şi de arhitectură religioasă.
Mănăstire de călugări cu hramul Înălţarea
Domnului. În incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise,
turnul-clopotniţă cu 11 clopote, precum şi un muzeu cu o colecţie de artă
bisericească şi sala tiparului. Aşezământul are cea mai mare şi mai veche
bibliotecă mănăstirească (18000 volume) şi a avut o contribuţie deosebită la
dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale. Specific este Aghiazmatarul
circular din faţa mănăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram. În biserică
se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de
minuni. În camera mormintelor este îngropat Ştefan Voievod (unchiul lui Ştefan
cel Mare), iar în pronaos se află moaştele sfântului necunoscut descoperite în
1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee. În biserica mică se află Icoana
Maicii Domnului cu trei mâini, iar în cimitir - o gropniţă cu 300 de cranii de
călugări.
Rezervaţia de Zimbri şi Fauna
Carpatină “Dragoş Vodă” - este una din cele 4 rezervaţii de zimbri din ţară şi
este catalogată drept una dintre cele mai mari rezervaţii dedicate zimbrilor
din Europa. Situată pe raza comunei Vânători-Neamţ, în apropierea drumului
naţional DN15 şi a Mănăstirii Neamţului.
Zimbrul este o specie de
bizon, care trăieşte în Europa. Este cel mai greu animal european de pe uscat.
Un individ tipic are o lungime de 2,9 – 3 metri și o înălțime de 1,9 metri,
cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda
sa apropiată, bizonul american. Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762,
iar din Transilvania în 1790.
Mănăstirea Secu – a fost
construită în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Ţării de
Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii
numită „Schitul lui Zosim”, fondat la 1564. Petru Rareş a ridicat la Secu, pe
locul actualului cimitir, biserică voievodală înconjurată cu zid de către fiii
acestuia şi Elena Doamna.
Durău este o staţiune
turistică montană situată la poalele masivului Ceahlău (pe versantul de
nord-vest al acestuia) la o altitudine de 780-800 metri.
Mănăstirea Durău este situată
la o distanţă de 5 km de Cascada Duruitoarea, de la care şi-a luat numele.
Existenţa unui schit de maici la poalele Ceahlăului datează încă de la anul
1600, el fiind condus într-o vreme de maica Mariana, fiică de voievod moldovean
şi nepoata domnitorului Vasile Lupu. Prima atestare documentară a Mănăstirii
Durău are loc într-un act din anul 1779.
Oraşul Borsec se află în
lanţul muntos al Carpaţilor Orientali la N-E Judeţului Harghita, într-o depresiune
situată la interferenţa Munţilor Giurgeului Munţii Bistriţei şi Călimani, la o
altitudine cuprinsă între 850-950 m.
Localitatea îşi datorează
renumele resurselor de ape minerale cu bogate calităţi terapeutice, ape care au
primit medalia Târgului Internaţional de la Viena (1873) - apa de Borsec fiind
numită "Regina Apelor Minerale", medalia de argint şi Diploma de
Onoare la expoziţiile organizate în 1876 la Berlin şi respectiv, Trieste,
Diploma de Onoare a Expoziţiei de la Paris (1878).
Este un areal locuit încă din
a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Succesiv iniţierii activităţilor
manufacturiere locale de fabricare a sticlei (în 1804-1806 începe îmbutelierea
apelor minerale), debutează după 1819 exploatarea travertinului şi după 1879
cea a lignitului. La mijlocul secolului al XIX-lea se construiesc primele băi
şi se pune accent pe infrastructură, realizându-se legătura cu Topliţa peste
masivul Creanga. Prima întreprindere balneară ia fiinţă în 1918, un reviriment
masiv având loc în perioada interbelică. Localitatea a primit rang de Oraş
staţiune balneoclimaterică în anul 1953. A fost un timp staţiunea cea mai
importantă din Transilvania.
Jurnal de călătorie realizat cu multă pasiune de prof.
Natalia Nan
