CETATI TRANSILVANE (II)

Excursie

A DOUA ZI – 09.04.2015 – 360 KM

SIBIU - MEDIAŞ - SIGHIŞOARA - TG.MUREŞ

 

În curtea Muzeului de Ştiinţe ale Naturii

 

                                             Luăm la pas străzile cetăţii

Jurnal de călătorie

SIBIU

            Visul oricărui român pasionat de ţara lui este să ajungă măcar o dată în viaţă în oraşul lui Hermann. Sibiul este unul dintre cele 7 oraşe medievale fortificate începând cu secolul XIII pentru a preveni invaziile tătare. Acestea au „botezat” şi denumirea germană a Transilvaniei medievale – Siebenburgen: Bistriţa, Cluj-Napoca, Sebeş, Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Braşov.

            Dintre cele 7 mari oraşe fortificate, 5 se aflau în zona graniţelor provinciei şi alte două în zona centrală (Mediaş, Sighişoara). O dată ajuns în Piaţa Mare din Sibiu, care oferă poate cea mai spectaculoasă panoramă a unui oraş săsesc, german, medieval, este obligatoriu să urci în cele două clădiri-simbol ale oraşului, transformate în muzee, suficient de înalte încât într-o zi frumoasă poţi admira întreaga depresiune submontană a Sibiului, cuibărită la poalele Făgăraşului şi Cindrelului. Prima dintre ele, prin care trece aleea de acces între Piaţa Mare şi Piaţa Mică, se numeşte Turnul Sfatului, amintind de rolul pe care îl avea acesta în cuprinsul celei de-a doua centuri de fortificaţii a Sibiului medieval. Era situat în imediata apropiere a Primăriei (sfatului), fiind utilizat pe parcurs atât ca turn de poartă, cât şi ca foişor de foc.

            Cum trecem în Piaţa Mică, ne strecurăm pe faimosul Pod al Minciunilor şi ajungem în Piaţa Huet, dominată de cea mai înaltă clădire din oraşul vechi: Biserica fortificată Evanghelică. Saşii au devenit luterani o dată cu Reforma lui Martin Luther din secolul XVI, în prealabil aceştia practicând catolicismul în cadrul Ordinului Cavalerilor Teutoni. Teologia creştină Luterană a lăsat în Transilvania cele mai impunătoare şi mai rezistente biserici, acestea impresionând atât în exterior, prin contraforturile uriaşe, cât şi în interior, prin elementele stilului gotic, nelipsite niciunei biserici luterane de la noi.

SIBIU – SIGHIŞOARA cetăţi: SLIMNIC

            Suntem pe unul dintre cele mai vechi drumuri medievale transilvane, care leagă două dintre cele şapte cetăţi fortificate: Sibiu şi Mediaş. În cazul absurd în care invadatorii tătari reuşeau să treacă de fortificaţia puternică a Sibiului spre nord, îi aştepta o nouă „surpriză” pe traseu: Stolzenburg. „Castelul mândru”, aşa cum se traduce denumirea germană, reprezintă un avanpost al Sibiului, un fost oraş medieval construit special pentru apărarea drumului comercial ce lega Sibiul nu numai de Mediaş, ci şi de Sighişoara sau Bistriţa. Pe cel mai înalt şi mai apropiat deal faţă de drum, saşii au construit în secolul XIV fortificaţia cu turn-de-poartă, bastion, capelă şi o serie de contraforturi. Astăzi, au rămas zidurile exterioare şi o parte din capelă, consolidate în cadrul unui proiect de restaurare din anul 1959.

MEDIAŞ

            „Civitas Mediensis”, oraşul de pe Târnava Mare este al doilea ca număr de locuitori din judeţul Sibiu. Centrul istoric conservă 17 turnuri şi bastioane medievale. Din Piaţa Ferdinand, asemănătoare ca suprafaţă cu Piaţa Mare din Sibiu, zărim către nord un turn impunător şi deosebit de frumos ornat, coloristic, de care ne despart numai două minute de mers pe străduţele înguste cu iz medieval. Biserica Evanghelică Sfânta Margareta este vizibilă încă de la gară şi de la mari depărtări, datorită turnului arătos de biserică, recunoscut în Transilvania atât pentru înclinarea faţă de planul vertical, cât şi pentru „funcţia” celebră pe care a îndeplinit-o în 1476 – de închisoare pentru Vlad Ţepeş, în urma unui conflict cu regele Ungariei de atunci, Matia Corvinul.

SIGHIŞOARA

     Amatorii de linişte aleg să-şi petreacă majoritatea timpului la Biserica din Deal, evanghelică. Obligatoriu, aceştia abordează şi celebrul pasaj „Scara Şcolarilor”, construită integral din lemn masiv, denumită astfel deoarece imediat lângă Biserica din Deal, aproape de cel mai înalt punct al cetăţii, a fost amplasat Liceul Teoretic Joseph Haltrich. Dacă luteranii surprind în permanenţă prin arhitectura bisericilor, aceştia nu se lasă mai prejos nici când vine vorba despre monumente funerare. Muzeul de istorie din cetatea medievală a Sighişoarei ne prezintă, în fiecare dintre secţiile tematice, aspecte dintre cele mai elocvente ale vieţii Evului Mediu. În Turnul cu Ceas vedem obiecte utilizate de meşteşugari, mobilier specific, chiar şi uneltele folosite în spitalul şi la farmaciile medievale. În subsolurile cetăţii au fost amenajate încă două secţii muzeale: sala armelor şi camera de tortură.

SIGHIŞORA – TÂRGU MUREŞ – Beclean -  DEJ – BAIA MARE

Oprire Târgu Mureş, servirea mesei la Restaurant Laci Csarda, Strada Morii, nr. 2

     Cetatea medievală din Târgu Mureş – complexul cetăţii are o suprafaţă de 4,3 ha și este format dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri. În interiorul fortificaţiei se găseşte Biserica Reformată-Calvină şi Clădirea Manutanţei (subunitate din cadrul armatei care se ocupă cu depozitarea cerealelor panificabile și care este dotată cu instalaţiile şi utilajul necesar fabricării pâinii pentru militari). Cetatea actuală a fost construită pe locul unei alte fortificaţii ridicate în secolul XV (1492) și care a aparţinut voievodului Transilvaniei, Báthori István. Aceasta primă cetate a fost distrusă în 1601, în timpul lui Mihai Viteazul, în urma invaziei condusă de Giorgio Basta. Între anii 1602 şi 1652 s-a construit actuala cetate, de formă pentagonală, având 5 din cele 7 bastioane construite de breslele muncitoreşti ce au utilizat ca materiale de construcție piatra de râu şi cărămida.

În drum spre casă 

Prof. Natalia Nan

Prof. Ramona Pop

CETATI TRANSILVANE (I)

Excursie

08-09 aprilie 2015

Participanţii: - elevi ai claselor a X-a D şi a X- a J de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, însoţiţi de prof. Natalia Nan şi Ramona Pop

Obiective:

- promovarea unei conduite şi a unei morale în spiritul tradiţiilor transilvane

- promovarea valorilor culturale şi geografice ale zonei

PRIMA ZI – 08.04.2015 – 375 KM 

BAIA MARE - DEJ - GHERLA –CLUJ-NAPOCA - TURDA – AIUD - CETATEA AIUDULUI 

                                                    Râpa Robilor (Aiud)

                                             la Mănăstirea Râmeţ

                                              în curtea mănăstirii

                                 În faţa Cetăţii Alba Carolina (Alba Iulia)

                                            Sala Unirii din Alba Iulia

                                              stăm de vorbă

                                                         studiem

                                               Am fost şi în Lancrăm

                                                   Şi a trecut prima zi!

        Jurnal de călătorie:

PRIMA ZI – 08.04.2015 – 375 KM

BAIA MARE - DEJ - GHERLA –CLUJ-NAPOCA - TURDA – AIUD - CETATEA AIUDULUI

            În mijlocul oraşului Aiud se păstrează una din cele mai vechi cetăţi urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI), Cetatea Aiudului. Actuala Cetate are drept principale componente biserica reformată calvină şi biserica evanghelică, înconjurate de o incintă fortificată. Cetatea a fost construită în secolul XIV, datorându-şi aspectul actual modificărilor din secolele XVI şi XVII. Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o aşezare daco-romană, suprapusă de o fortificaţie de pământ.

            MONUMENTUL ,,CALVARUL AIUDULUI” e ridicat în cinstea şi spre veşnica pomenire a martirilor prigoanei comuniste dintre 1947-1964. De câţiva ani, în coasta lui veghează şi se roagă o mică obşte de tinere maici şi surori, care prefac „Râpa Robilor” într-un loc de popas duhovnicesc şi de vrednicie mărturisitoare. Aici foştii deţinuţi politici, câţi au mai rămas în viaţă, vin în pelerinaj cel puţin o dată pe an, aducându-ne aminte de măreţia şi bogăţia sufletească a unei alte Românii, încă vie sub aluviunile istoriei recente şi încă dătătoare de speranţe pentru ziua de mâine. Aiudul este, până la urmă, conştiinţa noastră mai bună.

            Monumentul are în partea de sus şapte cruci îngemănate, ce simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut o martirii, iar crucea cea mare de deasupra reprezintă ,,crucea neamului“ pe care ei au dus o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate, fiecare având câte o gaură ce reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, ochi care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru români.

În interiorul monumentului, pe pereţii paraclisului, de a lungul treptelor care conduc spre Sf. Altar, străjuiesc plăci de marmură albă pe care sunt înscrise nume ale deţinuţilor martirizaţi la Aiud şi în alte temniţe comuniste; pentru cei executaţi în închisoare, în faţa numelor s a trecut litera ,,e”. Numele au fost luate din arhivele închisorii. Listele sunt incomplete, mai sunt probabil încă foarte mulţi care au murit fără ca oamenii să le cunoască numele, dar care sunt cunoscuţi lui Dumnezeu.

            Deţinuţilor li s a reproşat că au fost ,,trădători de ţară”, ,,legionari”, ,,duşmani ai poporului”, ,,bandiţi” etc., dar de fapt au fost prigoniţi, arestaţi, chinuiţi psihic şi fizic, iar unii chiar ucişi pentru mărturisirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, torţionarii nu au reuşit să le zdruncine credinţa.

            Aiud – TEIUŞ- MĂNĂSTIREA RÂMEŢ

            Mănăstirea Râmeţ te unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Ridicată în Munţii Trascăului, pe lângă râul Geoagiului (dacica Germisara) într-un loc numit de mocani „Valea Mănăstirii”, bisericuţa cu hramul Izvorul Tămăduirii poartă ascunse în zidurile-i firave nu puţine taine. Se cunoaşte cu precizie că al treilea strat de fresce de pe zidurile interioare a fost pictat de Mihu de la Crișul Alb în 1377. Acest element face din lăcaş unul dintre puţinele biserici româneşti de piatră databile, poate, în secolul XIII.

Mănăstirea şi biserica s-au aflat sub protecţia lui Matei Corvin, a voievodului Radu Vodă cel Mare, ca şi a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o. Mănăstirea este una rămasă ortodoxă în secolul al XVIII-lea, până la distrugerea ei prin tunurile generalului Bukow. Faptul este consemnat într-un limbaj profetic de unul dintre călugări: „scris-am eu Silvestru monahu cînd au stricat necredincioşii mănăstirea de la Rîmeţ şi cea de la Geoagiu, la anul 1762, în august 20, într-o zi de sîmbata spre pieirea loru”. După o nouă distrugere, ca represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, (1785), biserica este refăcută în 1792. Mănăstirea se redeschide la 1940, iar în 1955 sinodul hotărăşte transformarea ei în mănăstire de maici. În 1959, este desfiinţată de comunişti, dar maicile revin în 1962, sub „acoperirea” unei secţii de covoare.

            Teiuş - ALBA IULIA, cu masa la autoservirea „Bucătarul meu”, b-dul Revoluţiei 1989 - vizitarea Cetăţii

            Construită la scurt timp după instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania (1715-1738), Cetatea  Alba Carolina este cea mai reprezentativa fortificaţie bastionară de tip "Vauban" din ţara noastră. Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII). Expansiunea militară otomană spre Europa de Vest a luat sfârșit în 1683 sub zidurile Vienei prin biruința armatelor austro-polone. Victorioși, Habsburgii au avansat militar și politic spre est eliberând de sub dominația turcilor în 1687 Ungaria și în 1688 Transilvania, an după care trupele imperiale au ocupat principalele cetăți locale, pe unele reamenajându-le. Mai întâi au fost construite fortificații transilvane noi de mai mică importanță. Edificarea unor mari fortărețe a debutat de abia după ce în 1699 prin tratatul de la Karlowitz, respectiv după 1718 prin cel de la Passarovitz, otomanii au renunțat la teritoriile din Transilvania, Banat și - vremelnic - Oltenia, în favoarea unui protectorat austriac.

            Cetatea a fost zidită după planul arhitectului Giovanni Morando Visconti sub conducerea generalului Stefan de Steinville, comandant al trupelor imperiale din principat. Corpul principal al cetăţii este de forma unui heptagon neregulat, cele şapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen. Trinitatea este cel mai mare bastion şi are un blazon încoronat cu câmpuri multiple şi frunze de acant. Celelalte sunt Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano și Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele (cu o înălțime de 12 metri şi o lungime variind între 106 și 142 metri) cu feţe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° - 120°) și flancuri scurte şi concave (42 - 48 metri), cât şi curtinele de care le leagă (la distanţe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost uşor adaptate terenului. Intrarea se face prin şase porţi, decorate cu statui şi reliefuri de către o echipă de sculptori condusă de Johhan Konig. Între zidurile ei s-au desfăşurat evenimente de cea mai mare importanţă pentru istoria poporului român: epilogul răscoalei lui Horea, Marea Unire a Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918.

            Alba Iulia – SEBEŞ – SIBIU

            Ne-am oprit si in localitatea Lancrăm (în germană Langendorf, în dialectul săsesc Lankenderf, în trad. "Satu-Lung", în maghiară Lámkerék) - aparține administrativ de orașul Sebeș.

            Casa Memorială Lucian Blaga este casa copilăriei poetului și filozofului. Adăpostește mobilier, fotografii, manuscrise, tablouri de familie și ediții princeps ale operei lui Blaga.

            Mormântul lui Lucian Blaga se află amplasat în curtea Bisericii Ortodoxe.

            Statuia lui Lucian Blaga, situată la ieșirea înspre Alba Iulia.

 Cazare - Pensiunea Hanul Vestem - situată la 3 km de centrul oraşului Sibiu, în cadrul Muzeului Civilizaţiei Tradiţionale Astra (Muzeul Satului)

                                                                           prof.Natalia Nan

                                                                           prof.Ramona Pop

                                                                            (va urma)

O zi de suflet la Asociatia Esperando

          A treia zi din săptămâna Şcoala altfel  a fost o zi în care elevii clasei a X-a F au avut ocazia să ofere daruri, să comunice, să desfăşoare activităţi de voluntariat cu persoanele cu dizabilităţi de la Asociaţia Esperando.

             După o scurtă prezentare a activităţilor care se desfăşoară în cadrul asociaţiei, li s-a prezentat un filmuleţ intitulat sugestiv. A fost un prilej de meditaţie şi reflecţie, de  conştientizare a faptului că sănătatea este un mare dar care trebuie preţuit şi că dacă noi ne bucurăm de acest dar, este bine să nu fim nepăsători faţă de suferinţa altora. Putem să-i ajutăm, să le aducem bucurie acestor persoane, care au dreptul şi ele la o viaţă decentă, la vise, la dragoste.

            Prezenţa unor persoane care să le vorbească despre cum se simt într-un fotoliu rulant şi cum este să încerci să duci o viaţă cât mai apropiată de normal, chiar dacă nu poţi umbla sau ai alte dizabilităţi, a fost un moment emoţionant.

            „DAŢI-MI O ŞANSĂ!” parcă a fost strigătul mut al acestor persoane care îşi doresc atât de mult să comunice, să fie acceptaţi, să îşi facă prieteni, să fie vizitaţi şi cei din jur să le ofere mai multă atenţie. De aceea o parte dintre elevele clasei a X a F, după ce le-au oferit daruri, au desfăşurat o activitate de voluntariat, comunicând cu ei şi ajutându-i să confecţioneze felicitări de Sfintele Paşti, pe care să le ofere părinţilor lor.

            A fost o zi cu mult soare în suflet, în care copii de la Asociaţia Esperando i-au  aşteptat cu mult drag, într-o atmosferă de sărbătoare, răsplătindu-i şi ei pe vizitatori cu bucuria şi dragostea lor,oferindu-le  şi mici figurine din ghips confecţionate de ei.

Prof. Graţiela Omota